Satul Cremenciug s-a înfrățit cu comuna Goleşti, judeţul Vrancea din România. Înţelegerea de Înfrăţire şi Cooperare între cele două localități a fost semnată la 8 octombrie, de hramul satului Cremenciug.
Documentul a ...
Satul Cremenciug s-a înfrățit cu comuna Goleşti, judeţul Vrancea din România. Înţelegerea de Înfrăţire şi Cooperare între cele două localități a fost semnată la 8 octombrie, de hramul satului Cremenciug.
Documentul a ...
Executivul a aprobat, în ședința de ieri, edificarea bustului lui Ion Costin și a monumentului în memoria participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică din Cernobîl, informează Provincial.
Monumentul ...
40 de familii din raionul Fălești vor beneficia de locuinţe sociale. Apartamentele vor fi distribuite în locațiune tinerilor specialişti din raion, inclusiv familiilor cu mulţi copii, persoanelor cu dezabilități care ...
Recent a avut loc ședința regională cu reprezentanții Comisiilor teritoriale privind combaterea traficului de ființe umane, cu reprezentanții autorităților publice din raionul gazdă, Florești, Șoldănești, Dondușeni, Ocnița și Drochia. Participanții ...
Echipa raionului Dubăsari formată din elevii Gimnaziilor Oxentea și Pîrîta, a devenit pe 6 octombrie 2017 câştigătoarea ediţiei a 12-a a turneului republican de fotbal „Cupa Guvernului” la care au ...
La data de 17 octombrie, la Teatrul „Veniamin Apostol” din Soroca vor fi difuzate cele mai îndrăgite și cunoscute producții cinematografice pentru copii, în cadrul Galei Filmului Românesc pentru Copii ...
O căsuță din lemn, întitulată sugestiv „Căsuța cu povești”, a fost construită la muzeul „Casa Părintească” din Palanca. Aceasta este suspendată pe un prăsad bătrân, care are peste o sută ...
Un inspector al Inspecţiei Teritoriale a Muncii Căuşeni va compărea în faţa magistraţilor sub acuzaţia de trafic de fiinţe umane în scop de exploatare prin muncă.
Potrivit probelor, în martie curent, ...
Reprezentanții autorităților publice centrale, ONG-urilor, experți naționali și parteneri de dezvoltare s-au reunit în cadrul unui atelier de lucru pentru a discuta despre problemele asociate schimbărilor climatice în Republica Moldova ...
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI), a organizat, la 11 octombrie 2017, cea de a noua audiere publică, care a fost ...



















