„Încasările Serviciului Vamal în primele 2 luni ale anului 2021 se ridică la circa 3,5 miliarde de lei, în creștere cu 4,5 % față de încasările din aceeași perioadă a ...
„Încasările Serviciului Vamal în primele 2 luni ale anului 2021 se ridică la circa 3,5 miliarde de lei, în creștere cu 4,5 % față de încasările din aceeași perioadă a ...
„Condițiile climatice din perioada toamnă-iarnă au fost relativ calde și favorabile pentru hibernarea majorității dăunătorilor şi bolilor culturilor agricole. Este ştiut faptul, că activizarea agenților patogeni începe la valori reduse ...
Începând cu 1 martie și pe parcursul întregii luni, doamnele deputate din Republica Moldova, vor avea consultări cu alesele locale în cadrul unor forumuri regionale în vederea identificării soluțiilor pentru ...
Сel puțin 630 de consumatori potențiali noi (gospodării) a gazelor naturale vor putea să se conecteze la rețeaua de distribuție în Sângera, suburbia municipiului Chișinău. Potrivit serviciului relații publice al ...
Consiliul raional Căușeni a semnat un Acord de Parteneriat local de ocupare cu Organizația Internațională a Muncii și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, în vederea redresării impactului pandemiei asupra situației social-economice ...
Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a lansat ediția a II-a a Concursului Național de Eseuri cu genericul „Vladimir Beșleagă sau literatura ca umbră a suferinței”, informează MOLDPRES.
Potrivit directorului muzeului, ...
Începând de săptămâna viitoare, va fi demarată campania de vaccinare
Postat: duminică, februarie 28, 2021. În Actual, Bomba provinciei, Drept în țintă, Fierbinte, Proaspăt
Începând de săptămâna viitoare, va fi demarată campania de vaccinare în Republica Moldova, cu vaccinul AstraZeneca, oferit cu titlu gratuit de către România.
Primii vor fi vaccinați lucrătorii medicali din prima ...
În raionul Glodeni sunt în toi lucrările de construcție-montaj a apeductului ce va alimenta cu apă potabilă din râul Prut comunele Cuhnești și Balatina. Lucrările sunt executate în cadrul unui ...
În seara de 26 februarie curent, în jurul orei 21:00, angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni au fost anunțați despre dispariția unui minor în vârstă de 7 ani.
Deplasându-se la domiciliul părinților, ...
CNESP constată că situația epidemiologică în Republica Moldova se agravează rapid. În timp ce în țările din regiunea europeană în ultimele săptămâni se atestă o micșorare a numărului de cazuri ...


















