În fiecare an, la data de 5 martie este celebrată Ziua Mondială a Eficienței Energetice, prilej pentru a conștientiza încă o dată cât de valoroasă este energia, consumul rațional al ...
În fiecare an, la data de 5 martie este celebrată Ziua Mondială a Eficienței Energetice, prilej pentru a conștientiza încă o dată cât de valoroasă este energia, consumul rațional al ...
99 de antreprenori au semnat contractele de finanțare nerambursabilă, în sumă totală de circa 8,4 milioane de lei, pentru digitalizarea afacerii.
Banii vor fi alocați prin intermediul Programului ODIMM, lansat în ...
„În fiecare oră, un moldovean moare din cauza Covid-19. De la începutul pandemiei, am pierdut mai mult de 4 mii de oameni dragi. Personalul medical lucrează peste puteri. Spitalele sunt ...
Primăria comunei Stăuceni a inițiat campania de salubrizare a localității, informează PROVINCIAL.
În acest sens, operatorul de salubritate a efectuat proceduri de curățire a arborilor și arbuștilor din localitate și a ...
„În Moldova avem înregistrate aproape 1,1 milioane unități de transport, dintre care peste 680 mii de autoturisme. Chiar și-n an de criză, moldovenii au continuat să procure automobile, iar numărul ...
Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile își va extinde termenul de activitate pentru încă trei luni de zile. Deputații au aprobat, în ședința plenară de ...
Legislativul a susținut, conceptual, în cadrul ședinței de astăzi, în prima lectură, PROIECTUL de lege cu privire la grupurile de acțiune locală, elaborat de Guvern.
Actualmente, Grupurile de Acțiune Locală (GAL) nu sunt ...
În unitatea amenajistică 6 H, trupul de pădure „Mohnataˮ, ocolul silvic Criuleni din cadrul Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Chişinăuˮ şi amplasat în raza unităţii teritorial administrativ a s. ...
După ce sunt recepționate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, vaccinurile anti-COVID-19 sunt repartizate centrelor de sănătate publică municipală și regională. Unul dintre ele se află în raionul Hâncești.
Medicii spitalului ...
Ea este Elena, cea mai ambițioasă tânără a Organizației Teritoriale a Partidului Democrat din satul Văsieni, raionul Telenești. Ieri a fost aleasă în funcția de președintă a Organizației. Despre aceasta ...



















