Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a participat recent la evenimentul „Dialog strategic privind implementarea Programului Național de Specializare Inteligentă al Republicii Moldova 2024-2027 – Smart Moldova”, organizat de Ministerul ...
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a participat recent la evenimentul „Dialog strategic privind implementarea Programului Național de Specializare Inteligentă al Republicii Moldova 2024-2027 – Smart Moldova”, organizat de Ministerul ...
Filmul documentar „Siberia din oase”, în regia Leontinei Vatamanu, a adunat un public numeros duminică seara, 20 iulie, în scuarul Parlamentului. Proiecția în aer liber a trezit un interes viu ...
Inspectoratul General de Carabinieri (IGC) are un nou șef.
Dumitru Scurtu a fost numit de Guvern în funcția de șef al IGC, pe un termen de 5 ani.
Numirea va fi înaintată ...
Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a continuat seria de întrevederi oficiale în Regatul Unit, având discuții cu reprezentanți de rang înalt ai administrației publice locale din orașele Doncaster ...
*În 4 meciuri au fost marcate 5 goluri (gazdele – 2, oaspeţii – 3), în mediu – 1.25 goluri pe meci. De la începutul campionatului în cele 19 meciuri jucate ...
Ieri, în jurul orei 18:00, poliția din Drochia a fost sesizată despre producerea unui grav accident rutier în satul Drochia.
Potrivit cercetărilor preliminare, polițiștii au stabilit că un bărbat de 37 ...
Comisia Electorală Centrală prezintă rezultatele preliminare ale votării repetate a turului II al alegerilor locale noi pentru funcția de primar din comuna Boldurești, raionul Nisporeni.
Scrutinul s-a desfășurat cu participarea unui singur candidat. ...
Comisia Electorală Centrală informează că la închiderea celor 3 secții de votare în comuna Boldurești, raionul Nisporeni, dreptul la vot a fost exercitat, în total, de către 691 de alegători ...
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat Raportul misiunii de follow-up privind evaluarea implementării recomandărilor înaintate prin Hotărârea Curții de Conturi nr.52 din 25 noiembrie 2020 „Cu privire la ...
Comisia Electorală Centrală informează despre prezența la vot în comuna Boldurești, raionul Nisporeni.
Astfel, până la ora 15:00, dreptul la vot și-au exercitat 430 de alegători sau 14,84% din cei așteptați ...



















