Procuratura Generală anunță că astăzi, 12 ianuarie 2026, a fost pronunțată sentința de condamnare la 25 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de omorul unui copil de 10 luni, ...
Procuratura Generală anunță că astăzi, 12 ianuarie 2026, a fost pronunțată sentința de condamnare la 25 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de omorul unui copil de 10 luni, ...
Rata medie anuală a inflației (inflația medie anuală), care reprezintă creșterea medie a prețurilor de consum în anul 2025 față de anul precedent, a constituit 7,8% (față de 4,7% marcată ...
Valeriu Munteanu, deputat, președintele Comisiei comune (Senat și Camera Deputaților) pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul R. Moldova, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în contextul dezbaterilor publice ...
Peste 70 de cadre didactice din învățământul primar și-au consolidat competențele digitale privind utilizarea echipamentelor tehnologice în cadrul lecțiilor și al activităților cu elevii, în timpul atelierului practic „Inovație în ...
Astăzi a avut loc ședința operativă a Consiliului raional Sîngerei, în cadrul căreia au fost analizate activitățile curente ale subdiviziunilor, stadiul proiectelor în derulare, precum și direcțiile prioritare de dezvoltare ...
Primăria municipiului Bălți anunță lansarea Concursului de creație muzicală „Imnul Capitalei Tinerilor – Bălți 2026”, organizat în contextul implementării programului Bălți – Capitala Tinerilor 2026, susținut financiar de Agenția Națională ...
Târgul de Crăciun din PMAN va fi prelungit până pe data de 25 ianuarie, ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor.
„În această perioadă avem în țară foarte mulți oaspeți, ...
În legătură cu depistarea unui caz de pestă porcină africană în satul Zagarancea, Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Ungheni a declarat carantină pe o perioadă de cel puțin 30 ...
Igor Corman, administratorul SEBN MD, a declarat că, în cei 10 ani de activitate, SEBN MD a acordat o atenţie deosebită programului de formare în învăţământul dual.
„Noi considerăm acest program unul ...
Sâmbătă și duminică s-au jucat meciurile din cadrul turneului “Chișinăul de Seară”, ediția 2025-2026, juniori și copii. Vă prezentăm rezultatele înregistrate și clasamentele actualizate. Din cauza ninsorilor, toate meciurile turneului pentru ...


















