„Veste bună pentru locuitorii satelor Puhoi, Tipala, Gangura, Varatic. În calitate de deputat am solicitat conducerii Departamentului Situații Excepționale o autospecială pentru stingerea incendiilor mai performantă. În prezent postul de pompieri din satul Puhoi, care deservește mai multe localitati, este dotat cu o autospeciala veche și au fost cazuri când autospeciala sa defectat în timpul deplasării către incendiu”. Aceasta comunică, pe o rețea socială, fostul primar al satului Puhoi din raionul Ialoveni, actual – deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Petru Frunze, informează Provincial.
„Peste câteva zile, postul de pompieri din satul Puhoi va fi dotat cu o autospeciala modernă, recent importată”, a anunțat Frunze.
„Acum următorul primar al satului Puhoi trebuie să asigure funcționarea postului de pompieri, dacă îl pierdem înapoi nu îl mai întoarcem și sunt sigur că toți conștientizează acest lucru. Siguranța cetățenilor și a bunurilor agonisite toată viața, nu se asigură cu minciuni electorale dar cu multă responsabilitate”, a conchis deputatul.
Doina Munteanu