Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au reținut un tânăr de 25 ani, originar din raionul Criuleni, pentru furtul unui telefon mobil, informează Provincial.
Individul, anterior, a mai fost cercetat penal pentru infracțiuni similare.
Serviciul de gardă a inspectoratului a fost alertat de victima, un bărbat în vârstă 33 de ani, care a comunicat că i-a fost sustras un telefon mobil de model „Huawei” în timp ce se afla pe str. A.Russo.
Prejudiciul cauzat constituie 5100 lei.
Polițiștii au dispus mai multe acțiuni de investigație pentru stabilirea și identificarea individului. Ulterior, acesta a fost identificat și reținut de către forțele de ordine fiind escortat la Inspectorat. În cadrul audierilor, individul și-a recunoscut vinovăția, declarând că a deteriorat telefonul sustras.
Bărbatul este cercetat penal pentru furt, faptă care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.
Doina Munteanu