Un grup de avocați și activiști civici au lansat Asociația obștească HELP, în cadrul inițiativei civice privind restabilirea drepturilor persoanelor persecutate politic de regimul lui Plahotniuc. Președintele HELP este Valentin Eșanu, activist, om de afaceri, deținut politic, transmite PROVINCIAL.
Fondatorii HELP au susținut astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia au oferit detalii.
„Asociația HELP se va ocupa de restabilirea deținuților politici și va face tot posibilul ca în Republica Moldova să nu mai existe deținuți politici. Personal, sunt unul dintre deținuții politici ai fostului regim de guvernare, lucru recunoscut oficial și de către Comisia parlamentară a Consiliului Europei. Pentru mine și colegii mei, reabilitare deținuților politici este o prioritate, deoarece fiecare din cei prezenți aici la fel ca și alte sute de persoane, au avut de suferit în urma regimului Plahotniuc, au resimțit efectele dureroase ale răzbunării fostului regim asupra propriei persoane, asupra familiei și apropiaților. Este simbolic faptul că persoanele care fac parte din grupul de inițiativă pentru crearea acestei asociații se regăsesc în lista deținuților politici făcută publică la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la 26 iunie 2019. Împreună cu colegii mei ne simțim datori să extindem protecția pe care ne-a oferit-o comunitatea internațională asupra tuturor cetățenilor țării noastre, care au avut de suferit în urma fostului regim”, a spus Președintele asociației HELP, Valentin Eșanu.
El a amintit că, fiind antreprenor în 2013, a devenit ținta fostului regim, care i-a preluat afacerea, „în mod fraudulos, și a preluat, în mod ilegal, activele companiei „Metalferos”, unde a fost instaurat un control banditesc”. Eșanu a precizat că a fost participant și organizator al protestelor împotriva regimului oligarhic și drept urmare a fost reținut și a stat la închisoare. „Am simțit pe propria mea piele, timp de doi ani de detenție, ce înseamnă dosare la comandă, instanță de judecată oarbă și surdă, condiții inumane de detenție și șef de penitenciar torționar. Am fost eliberat din detenție grație comunității internaționale și, în special, datorită delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și a membrilor APCE. Mi-am propus drept scop ca de azi înainte să depun toate eforturile ca astfel de tragedii, ca în cazul meu și altor oameni, să nu se mai repete. Mă bucur că am cu cine împărtăși aceleași idei”, a adăugat Valentin Eșanu.
La conferință au fost prezenți și avocatul Eduard Rudenco, activistul civic Pavel Grigorciuc și avocata Ana Ursachi, care a fost recunoscută la nivel internațional victimă politică și menționată la APCE . „Astăzi lansăm Asociația HELP, poate prea târziu, deși niciodată nu este târziu. Ne propunem ca toți cei care au suferit în urma regimului oligarhic să beneficieze de suport. Noi, membrii asociației, vom acorda, după posibilitate, persoanelor care se vor adresa în cadrul asociației – atât suport consultativ, cât și un suport juridic. Avocații, care fac parte din asociație și cei care se vor alătura pe parcurs, vor asigura respectarea drepturilor și libertăților acestor persoane. Vom depune toate eforturile ca deținuții politici și toți care au luptat cu regimul oligarhic să fie eliberați cu ajutorul instanțelor de drept”, a spus Eduard Rudenco.
Avocata Ana Ursachi a spus că, cazurile persoanelor care s-au adresat la Asociația HELP vor fi examinate de membrii acesteia și vor fi raportate atât în țară, cât și peste hotare. „Asociația obștească HELP va avea un site și o pagină oficială disponibilă în limba română și rusă, pentru ca toți cetățenii țării noastre să aibă acces la informația și materialele asociației pe care am creat-o”, a spus Ana Ursachi.
Membrii asociației HELP au anunțat că au primit o invitație oficială la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ce va avea loc în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2019 la Strasbourg.
Mihaela Grosu