Duminică, 22 martie, TLDM a participat la cea de a VIII-a ediție a Galei Tinerelor Valori, organizată de către Tineretul Național Liberal din Iași. Ediția de anul acesta a derulat în formatul „Hall of Fame” și au fost premiați 10 tineri implicați în diverse domenii de activitate – sport, cultură, social, administrație publică etc.
Din partea echipei TLDM, președintele organizației, Andrei Spînu, a primit ,,Premiul Special pentru promovarea valorilor pro-europene”.
„Împreună cu echipa TLDM, ne dorim să trăim într-o țara în care valorile europene să fie trăite și îmbrățișate de întreaga societate. Ne dorim să avem parte de o societate tolerantă, în care se trăiește în echitate și bunăstare. Ne dorim cât mai repede să aducem valorile europene aici, la noi acasă, în Moldova. Acest premiu este premiul tuturor tinerilor pro-europeni din Moldova care își doresc același lucru”, a declarat Andrei Spînu la premiere.
La Gala Tinerelor Valori au participat, de asemenea, deputatul și președintele de onoare TLDM, George Mocanu, deputatul și prim-vicepreședintele TLDM, Mihaela Spătaru, și vicepreședintele TLDM, Vasile Șaramet.
Evenimentul este organizat anual de către Tineretul Național Liberal din Iași pentru a identifica, premia și promova tinerii care au obținut rezultate excepționale în diferite domenii.
Elena Ivanov