
În premieră, femeile din UTA Găgăuzia care suferă din cauza violenţei vor putea beneficia de adăpost şi asistenţă în cadrul unui centru care va fi deschis în regiune până la finele anului curent. Angajaţii centrului vor oferi consiliere psihologică, precum şi sprijin social şi juridic. Totodată, beneficiarele vor fi ajutate să îşi găsească un loc de muncă sau să îşi lanseze o afacere, informează Provincial.
Iniţiativa se înscrie într-un proiect implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare cu sprijinul Republicii Coreea.
Viitorul centru va fi amplasat într-un edificiu cu două etaje care este în prezent renovat din temelie, lucrările demarând în luna iulie curent. Instituţia va avea o suprafaţă de circa 500 metri pătraţi şi va putea găzdui concomitent până la 20 de persoane, femei şi copiii. Fiecare familie va avea o cameră separată, dotată cu tot necesarul pentru perioada aflării în centru. Beneficiarele vor putea fi cazate la centru o perioadă de până la şase luni, timp în care specialiştii le vor ajuta să identifice soluţii pentru problemele lor.
Clădirea viitorului centru va avea un design universal, fiind accesibilă şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Astfel, accesul de la un etaj la altul se va face cu ajutorul unui ascensor, instituţia urmând să dispună şi de grupurile sanitare adaptate şi rampe de acces.
Autorii proiectului au prevăzut şi o încăpere unde beneficiarii vor putea petrece timpul în cadrul unor activităţi comune. Totodată, la centru va exista o cameră special amenajată pentru activităţile copiilor, aceasta urmând să fie dotată cu jocuri şi echipamente pentru practicarea diferitelor genuri de sport.
La etajul întâi al clădirii se va afla și centrul de comunitar, destinat femeilor din grupuri dezavantajate, precum și tinerilor din comunitate care au nevoie de consiliere sau sprijin.
În cadrul unei vizite de monitorizare din 15 august la viitorul centru de asistenţă pentru supravieţuitoarele violenţei în familie, Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă a PNUD Moldova a menţionat: „Intervenția noastră are ca scop sprijinirea autorităților din UTA Găgăuzia pentru a rezolva problema lipsei serviciilor specializate la care pot avea acces supraviețuitoarele violenței în bază de gen pentru a primi consiliere profesională și alte tipuri de asistență. Lipsa serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei are un impact sever asupra supraviețuitoarelor și a familiilor acestora și impune, de asemenea, costuri suplimentare pentru sistemele de protecție socială, sănătate și drept”.
Pentru amenajarea centrului, autorităţile din UTAG au oferit un edificiu, care a început să fie reparat capital, după ce a fost expertizat din punct de vedere tehnic. PNUD, cu sprijinul Republicii Coreea, a alocat finanţare în sumă de 90.000 de dolari. Contribuţia Executivului UTA Găgăuzia în acest proiect se ridică la circa 85.000 mii de dolari.
Dina Roșca