Un conațional este cercetat de polițiștii de frontieră în urma descoperirii în borsetă a unei cărți de identitate românească falsificată. În baza acestui document, cetățeanul se legitima în Germania, la locul de muncă. Incidentul a fost semnalat în punctul de trecere Cahul în după amiaza zilei de ieri.
În calitate de pasager a unui autoturism de rută ocazională Moldova-Germania, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un bărbat de 21 de ani care s-a legitimat cu pașaportul eliberat de autoritățile naționale. Deoarece au apărut suspiciuni în urma unei discuții privind scopul călătoriei, dar și în baza analizei de risc, s-a luat decizia suplimentării controlului de frontieră.
În rezultat, poliţiştii de frontieră au depistat în borseta tânărului o carte de identitate românească, eliberată pe numele acestuia. Din primele cercetări, în document au fost identificate mai multe elemente definitorii care nu corespund unui act autentic.
Posesorul buletinului, un locuitor al sat. Cîzlar, r-nul Leova, a comunicat că nu știa despre falsul actului, dar a recunoscut că l-a perfectat acum un an în Germania, contra sumei de 300 de euro, prin intermediul unui cetățean român.
Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei. Tânărul moldovean și-a continuat călătoria, însă cu condiția revenirii în țară în timpul apropiat și cooperării cu oamenii legii pentru elucidarea cazului. Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetările pe faptul comiterii infracțiunii de fals în actele oficiale.
Dina Roșca