„Nu pot să răspund la această întrebare deoarece încă nu am abordat acest subiect în familie. Din păcate, primarul este hamalul satului și nu reușește să fie soră, fiică sau soție, iar eu îmi doresc ca cei dragi să se bucure de prezența mea în viața lor”. Aceasta a răspuns conducerea de Cneazevca din raionul Leova, Larisa Tomșa, fiind întrebată dacă își mai dorește un mandat la Primăria din localitate, informează Provincial.
Ce ține de cele mai importante realizări pe parcursul celor două mandate în fruntea localității, Tomșa, în cadrul unui interviu pentru Congresul Autorităților Locale din Moldova, a enumerat acțiunile întreprinse.
„Cred că am reușit să scot Cneazevca din anonimat, mulți nu știau că există un asemenea sat. Pot să afirm că astăzi avem străzi curate, amenajate, în curțile blocurilor de locuit sunt bănci, locuri de joacă pentru copii. Gunoiștile neautorizate au dispărut, cetățenii au învățat să colecteze gunoiul și să-l ducă acolo unde îi este locul. Un rezultat de care sunt mândră este proiectul de construcție a canalizării și apeductului, ceea ce nu fiecare localitate are, fiecare gospodărie a fost deja conectată. Consider că dacă sunt condiții va fi și sănătate”, a conchis Primarul.
De menționat că, alegerile locale în Republica Moldova urmează să se desfășoare la 20 octombrie.
Dina Roșca