
Președintele organizației teritoriale a Partidului Unității Naționale din Bălți, fostul candidat la alegerile locale din municipiu, Sergiu Burlacu, cere demisia conducerii întreprinderii municipale „Gospodăria locativ-comunală Bălţi”. La acest subiect, Burlacu a oferit mai multe detalii pe o rețea de socializare, informează Provincial.
„An de an, în fiecare vară, bălţenii se confruntă cu aceeaşi problemă, păduchii! Deşi anul trecut era clar că aceşti paraziţi îşi trag originea din spaţiile tehnice, care trebuie să fie îngrijite de întreprinderea municipală “Gospodăria locativ-comunală Bălţi”, al doilea an consecutiv locătarii blocurilor au de suferit din motiv că conducerea acestei întreprinderi municipale nu îşi onorează obligaţiunile, aceştia nu cunosc că astfel de cazuri se previn, aceştia cunosc de profilaxie”, a scris Burlacu.
Prin urmare, el a comunicat despre o solicitare.
„Am fost contactat de zeci de bălţeni cu rugămintea de a clarifica această problemă. Contactând personal inginerul GLC-Bălţi, mi s-a sugerat să le scriu o solicitare, la care ştim că aceştia răspund cu greu sau nu răspund deloc, astfel evitând să-mi spună la ce etapă de soluţionare a problemei se află procesul. Invazia asta a puricilor şi păduchilor, a câta oară arată proporţiile incompetenţei conducerii întreprinderii municipale “Gospodăria locativ-comunală Bălţi”, incompetenţă de care suferă bălţenii noştri, în primul rând copiii!”, a conchis Burlacu.
Doina Secrieru