Viceministrul Mediului Dorin Dușceac, pe care Partidul Liberal Reformator dorea să-l demită din funcție, a decis să facă campanile pentru Partidul Liberal Democrat, chiar dacă nu va pleca din partidul care l-a numit în funcție.
Pe contul său de facebook, Dușceac a scris că, a decis să se implice activ, în favoarea unui partid pro-european, de dreapta, care va trece în Parlament și care va fi capabil sa guverneze țara într-o alianță armonioasa cu alte partide pro europene.
“Acest partid este Partidul Liberal Democrat din Moldova. Chem toți membrii și simpatizanții PLR să voteze în mod util și responsabil, să nu risipească voturile pro-europene”, a spus viceministrul.
Aceasta a mai precizat că nu se va regăsi în lista candidaților PLDM la funcția de deputat.
Dina Roșca