Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost alertaţi pentru a efectua o misiune în localitatea Baimaclia, raionul Căuşeni. Asftel, în seara zilei de ieri, inspectoratul a fost informat precum că, într-o fântână a căzut o bovină.
Stăpânul a solicitat ajutorul salvatorilor pentru a scoate animalul din pericol cu o greutate de circa 450 kg.
La faţa locului au intervenit patru salvatori din cadrul Direcţiei Regionale Situaţiilor Excepţionale Căuşeni. Angajaţii IGSU au reuşit să scoată animalul în 15 minute cu funii de la o adâncime de peste doi metri. Animalul nu a avut de suferit.
Potrivit IGSU, în anul 2019, salvatorii şi pompierii au intervenit în peste 193 de cazuri de salvare a animalelor.
Doina Munteanu