
În baza acordului de înfrățire semnat între raionul Ialoveni și raionul Stolin din Republica Belarus, vicepreședinții raionului Ialoveni, Oleg Mereacre și Victor Istratiev, au efectuat în perioada 1-4 iulie, o vizită de lucru în Republica Belarus, informează Provincial.
Vizita s-a desfășurat cu ocazia sărbătorilor: „Ziua Independenței Republicii Belarus” și Hramul orașului Stolin.
„Acordul de înfrățire, semnat în martie 2018 între aceste 2 raione, prevede cooperarea în domeniul economiei, comerțului, agriculturii, industriei, locuințelor, educației, culturii și turismului. Partenerii au convenit asupra schimbului reciproc de delegații de funcționari, reprezentanți ai mediului de afaceri, organizații publice, de tineret și grupuri artistice”, adaugă consiliul raional Ialoveni.