Activitatea ilegală a unui cazino de jocuri de noroc din or. Cricova a fost deconspirată de către ofiţerii de investigare a fraudelor economice ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, după ce au fost întreprinse acţiuni speciale de investigaţii în acest sens. Poliţiştii au elucidat încălcări grave a legislaţiei, admise de către agentul economic.
În cadrul verificărilor s-a constatat că, administraţia cazinoului activa în lipsa licenţei obligatorii şi a altor acte juridice sau contabile. Aparatele de joc erau amplasate şi funcţionau fără să fi trecut standartizările metrologice. Astfel s-a decis ridicarea şi sigilarea celor nouă aparate în depozitul pentru păstrarea probelor delicate, până la decizia instanţei de judecată. Valoarea bunurilor ridicate constituind suma de peste 125 000 lei. Totodată au fost găsite mijloace financiare, care n-ar fi fost reflectate în evidenţa contabilă.
Pe marginea acestui caz, a fost dispusă deocamdată iniţierea unui proces contravenţional sub aspectul achiziţionării, păstrării, transportării spre comercializare şi comercializarea ilegală a valorilor materiale, încălcării regulilor de organizare şi deţinere a contabilităţii de întocmire şi prezentării a rapoartelor financiare, precum şi încălcărilor regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control.
Vezi video AICI
Dina Roşca