SEBN MD a participat la Conferința “Parteneriatul Estic – succese și oportunități” organizată de către Ambasadele Franței, Germaniei și Poloniei în Republica Moldova, în contextul celei de-a 10-a aniversări a Parteneriatului Estic. Evenimentul a avut loc în incinta Academiei de Studii Economice a Republicii Moldova.
Ambasadorii au discutat cu studenții despre succesul parteneriatului până în prezent, în special cu Republica Moldova. Mai precis, s-a vorbit despre modul în care Germania, Franța și Polonia contribuie la îmbunătățirea perspectivelor de viitor ale moldovenilor.
De asemenea, în cadrul evenimentului, 6 tineri specialiști angajați la una din companiile cu investiții străine sau beneficiari ai programelor de dezvoltare implementate (învățământ dual, burse, etc.) au relatat despre studiile, experiența de muncă, oportunitățile de instruire și dezvoltare, programele de pregătire germane și despre investitorii germani și internaționali care sunt prezenţi pe piaţă în calitate de angajatori. Unul dintre aceștia este și Nina Ungureanu, coordonator instruire și dezvoltare în cadrul companiei SEBN MD.
Nina Ungureanu a vorbit despre activitatea sa la SEBN Moldova și oportunitățile care le oferă compania noilor angajați. „Sunt mândră că fac parte din marea familie SEBN MD alături de alte peste 2 700 de persoane, care își desfășoară activitatea aici. Cu siguranță, doar împreună reușim să construim Europa acasă”, a spus ea.
La eveniment au fost prezenți profesori, studenți din anul I și II de la Facultatea de Bussines și Administrare, precum și de la Facultatea de Finanțe.
SE Bordnetze SRL este unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, subzona Orhei. Compania a fost înregistrată în decembrie 2015 și este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 35 de mii de angajați din 15 țări.
Dina Roșca