Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe” (CTIF) a efectuat, în cadrul unei ședințe de bilanț, totalurile activității sale în anul 2018 și primul trimestru al anului 2019 și a stabilit prioritățile de bază pentru anul curent
La ședință au participat conducători și reprezentanți au tuturor subdiviziunilor instituției, Gabriela Cuneva, Secretar General de Stat al Ministerului Finanțelor, președinte al Consiliului CTIF și Ion Pîrgaru, președinte al Federației Sindicatelor din Comunicații.
Directorul CTIF, Corneliu Jaloba, a declarat, în luarea sa de cuvânt, că Instituția a reușit să-și onoreze obiectivele stabilite pentru anul 2018 și primul trimestru al anului 2019 și să mențină echipa sa, subliniind că acest fapt îl face încrezător că CTIF va depăși toate provocările anului curent. Jaloba a specificat că, în perioada de raportare, Instituția a obținut două rezultate importante: a asigurat continuitatea în administrarea și dezvoltarea sistemelor informaționale ale Ministerului Finanțelor și autorităților din subordinea acestuia, onorându-și astfel obligațiile contractuale, și a efectuat toate lucrările necesare pentru ajustarea și actualizarea sistemelor informatice legate de implementarea reformelor promovate de Guvern în domeniile finanțe publice, fiscal și achiziții publice.
Referindu-se la prioritățile Instituției pentru anul 2019, directorul a remarcat importanța realizării proiectelor de implementare a Registrului salariaților și a Conceptului privind conectarea automatizată a contribuabililor la serviciile fiscale electronice; de diversificare a serviciilor IT și creșterea ponderii acestora în portofoliul Instituției; de implementare a Programului de instruire pentru specialiștii din domeniul finanțelor publice, precum și a proiectelor de consolidare a echipei CTIF și de dezvoltare profesională a personalului, de îmbunătățire a condițiilor de muncă ale angajaților, de modernizare a infrastructurii și echipamentului IT.
În prezentările expuse în ședință de către Radu Cornea, șeful Departamentului tehnologii informaționale, Alexandru Ghițman, șeful Departamentului managementul serviciilor publice, și Diana Axenti – Grosu, șef al Direcției generale administrarea și prestarea serviciilor publice, aceștia au concretizat progresele înregistrate în domeniile respective și au formulat propuneri privind eficientizarea activităților desfășurate de subdiviziunile pe care le conduc.
În finalul ședinței, Gabriela Cuneva, Secretar General de Stat al Ministerului Finanțelor, a apreciat contribuția CTIF la buna funcționare a sistemului financiar al țării, a mulțumit specialiștilor Instituției pentru suportul zilnic oferit ministerului în utilizarea sistemelor informaționale, după care a dat citire mesajului de felicitare a conducerii ministerului adresat CTIF cu prilejul Zilei Mondiale a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale, marcată la 17 mai.
Cu ocazia acestui eveniment, la trei specialiști IT din cadrul CTIF le-au fost înmânate, pentru merite deosebite în muncă, certificate de decernare a titlului onorific Maestru în Tehnologia Informației și Comunicații. Alți 12 specialiști ai Instituției au primit, pentru performanțe în activitate, Diplome de Onoare ale Ministerului Economiei și Infrastructurii și Federației Sindicatelor din Comunicații, iar 28 de specialiști – Diplome de Onoare ale Centrului de Tehnologii Informaţionale în Finanţe.
Dina Roșca