Administrația raionului Cimișlia a decis să efectueze replanificarea unui cămin al școlii profesionale din localitate, într-un bloc locativ cu 49 de apartamente, în cadrul proiectului „Construcția locuințelor pentru păturile socialmente-vulnerabile”, informează Provincial.
Potrivit consiliului raional Cimișlia, în 2017 au demarat lucrările de proiectare, iar în 2018 s-au desfășurat procedurile de achiziție. Costul lucrărilor de reconstrucție constituie 13769,9 mii lei.
La prima etapă au fost schimbate și instalate ferestre noi din termopan, conectarea la rețeaua de aprovizionare cu apă potabilă și canalizare. La moment decurg lucrările de reconstrucție a acoperișului clădirii, lucrări de zidare și tencuială internă.
Darea în expluatare a blocului de locuit este planificată până la sfârșitul acestui an.
Dina Roșca