În satul Izbiște din raionul Criuleni a fost dată în exploatare o porțiune de drum ce leagă șoseaua Criuleni-Perescina cu partea de jos a satului.
La eveniment au fost prezenți: primarul localității Ion Plămădeală, președintele raionului Ion Țurcan, consilieri locali, angajați ai primăriei, dar și cetățeni din localitate.
Potrivit unui comunicat al consiliului raional, președintele raionului a exprimat felicitări izbiștenilor și a menționat că, schimbările nu se opresc, fiindcă cunoaște spiritul locuitorilor de a organiza evenimente și lucruri frumoase.
Serviciul de sfințire a sectorului de drum a fost oficializat de parohul bisericii din localitate, părintele Victor Gangan. De asemenea, locuitorii au renovat fântânile aflate pe traseu, fiind și ele sfințite.
Dina Roșca