În satul Cișmea din raionul Orhei au început lucrările în cadrul celui mai de amploare proiect de iluminare stradală din țară. Ilan Șor a declarat că formațiunea pe care o conduce va instala iluminatul public în toate cele 104 localități care fac parte din circumscripțiile uninominale nr. 18 și 19, acolo unde el și vicepreședintele Partidului Politic Șor, Marina Tauber, au învins la alegerile parlamentare. Despre aceasta se menționează într-un comunicat al partidului.
Potrivit aceluiași comunicat, locuitorii satului Cișmea nu au avut parte de străzi luminate începând cu perioada Independenței.
Aici, muncitorii vor întinde aproximativ 14 km de cablu, vor instala 370 de corpuri de iluminat LED și 4 panouri de automatizare noi. Lucrările vor fi efectuate cu ajutorul a două autoturnuri, iar două echipe de muncitori urmează să le finalizeze timp de 30 de zile.
Potrivit lui Ilan Șor „acesta este deja al doilea sat în care au început lucrările. Anterior am început instalarea iluminatului în satul Breanovo. În conformitate cu planurile noastre, în decurs de 12 luni promitem să instalăm sisteme moderne și econome de iluminare stradală în toate cele 104 localități din raionul Orhei și din circumscripțiile uninominale 18 și 19. Suntem convinși că în zilele noastre oamenii nu mai trebuie să orbecăiască pe întuneric cu felinarele. Suntem convinși că putem și trebuie să creăm condiții normale, umane de viață pentru populația din localitățile rurale”.
Astăzi, deputata Marina Tauber împreună cu echipa Partidului Șor au inspectat mersul lucrărilor de iluminare din satul Breanova, începute în luna martie. „Așa cum le-am promis cetățenilor, vom purta și în continuare responsabilitatea politică pentru localitățile din întregul raion Orhei și circumscripțiile electorale 18 și 19. În aceste sate vor fi implementate toate programele noastre infrastructurale, care vor îmbunătăți vizibil condițiile de viață ale populației locale”, a declarat Tauber.
Amintim că, anterior, fruntașii Partidului Politic Șor au promis că acolo unde va învinge formațiunea și reprezentanții săi la alegeri, vor avea loc transformări majore de infrastructură, după exemplul municipiului Orhei și al comunei Jora de Mijloc.
Dina Roșca