În scuarul Casei de Cultură din satul Costești, raionul Ialoveni, ieri, a avut loc lansarea Programului „Costești – Capitala Tineretului 2019”.
La eveniment au participat: secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Radu Rebeja, reprezentanți ai administrației publice locale de nivelul I și II, ai organizațiilor de tineret din țară, precum și alte oficialități.
Scopul Programului „Capitala Tineretului” este asigurarea creării oportunităţilor de dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării active a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a ţării, prin încurajarea autorităţilor administraţiei publice locale şi consolidarea capacităţilor acestora în procesul de dezvoltare a unui model eficient de implementare a politicii de tineret la nivel local.
„Acest Program constituie un catalizator în procesul de apropiere a administraţiei publice locale faţă de tineri, permiţând dezvoltarea şi extinderea procesului de aplicare a ideilor și proiectelor noi, inovatoare, în care fiecare tânăr are un rol. Reiterăm angajamentul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în asigurarea condițiilor de dezvoltare și afirmare a tinerilor aici, acasă, în Republica Moldova” , a menționat secretarul de stat Radu Rebeja.
Menționăm că Programul „Capitala Tineretului” reprezintă o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune selectarea unei localităţi din Republica Moldova, în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale Autorităţii Publice Locale, ONG-uri regionale şi naţionale, organizaţiilor internaţionale, precum şi ale Autorităților Publice Centrale. Proiectul „Capitala Tineretului” se află la cea de-a IX-a ediție, anterior acest statut a fost deținut de: Ungheni – 2011, Cahul – 2012, Ialoveni – 2013, Soroca – 2014, Sângerei – 2015, Ialoveni – 2016, Varnița –2017, Cahul – 2018.
Proiectul „Costești – capital Tineretului 2019” este organizat cu sprijinul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, care va aloca peste 1 mln de lei pentru realizarea a peste 30 de activități consacrate tinerilor.
Dina Roșca