Patricia Sorocean este o tânără din Moldova care munceşte în calitate de şofer de metrou în oraşul francez Lyon, anunță stirilocale.md.
În Moldova, Patricia a studiat la liceul francofon „Mihai Eminescu” din Chișinău. A ajuns în Franța pentru a-și continua studiile, iar acum învaţă la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate (INSA) din Lyon, departamentul Ştiinţele şi Ingineria Materialelor, ce oferă posibilităţi de specializare în domeniul polimerilor, metalurgiei şi în nanotehnologii.
„Am ales oraşul Lyon mai mult pentru şcoală, institutul având un program şcolar ce-mi plăcea şi oferind o diplomă de inginer destul de bine cotată în Franţa. La metrou am ajuns să lucrez mai mult din necesităţi financiare. Părinţii şi familia m-au susţinut foarte mult, iar cu un salariu mediu în Moldova e greu să mai ţii şi un suflet de om în Franţa. Am aplicat pentru un post de conductor de metrou în Lyon. Nu sunt primul student şi cu siguranţă nici ultimul care o face pentru că, de vreo 10 ani încoace, şcoala are un acord cu firma de transporturi din Lyon. Prin acest parteneriat orice student are dreptul sa postuleze, fie conductor la una din cele 3 linii de metrou (a patra fiind automată), fie la două din cele 5 linii de tramvai, a povestit Patricia într-un interviu pentru allfun.md.
„Din cele 3 linii cu conductori: A, B, C, eu lucrez pe linia C – metrou cu cremalieră, ce urcă o pantă de 18 % (fiind unicul în Europa) spre Croix-Rousse, un cartier situat pe o colină înaltă, ce cu două secole în urmă era un important centru de producere şi comercializare de mătase.Frică mi-a fost. Cel mai mult pentru că aveam în mâinile mele securitatea pasagerilor, mai povestește moldoveanca.
Patricia spune că oamenii se uită mirați la ea când văd că o domnișoară atât de tânără conduce trenul, iar unii se opresc și îi fac și poze.
„Situaţii riscante, Slavă Domnului, nu am avut. Doar am rămas blocată în tunel vreo 10 minute din cauza unei probleme tehnice, dar s-a rezolvat rapid”, mai povestește Patricia.
Elena Ivanov
Foto: allfun.md