Victor Roşca, secretarul general al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a răspuns acuzaţiilor lui Iurie Leancă precum că nu-şi poate înregistra noul său partid sub denumirea de Partidul Popular European din Moldova, deoarece PLDM a rezervat această denumire.
„Deși mi-am propus să nu comentez acțiunile domnului Iurie Leancă, situația cu denumirea Partidului Popular European mi se pare prea cinică și bizară pentru a nu fi auzit și punctul meu de vedere. Îmi aduc aminte că doar cu cîteva luni în urmă, fostul nostru coleg de partid a sfidat PPE-ul, susținînd la alegerile prezidențiale din România candidatura socialistului Victor Viorel Ponta, în detrimentul familiei Partidului Popular European și, implicit, a PLDM – partid care l-a susținut pe actualul președinte al României, Klaus Iohannis cu tot suflul. Partidul Liberal Democrat din Moldova face parte din marea familie Popular Europeană, iar această prietenie a fost catalizatorul integrării europene a țării noastre. Această relație cu PPE este bazată pe respect, responsabilitate și loialitate, și nu poți doar ocazional să împărtășești valorile și obiectivele comune. Altfel ar însemna că ești doar un profitor de imagine”, scrie Victor Roşca.
El îşi exprimă regretul faţă de comportamentul lui Iurie Leancă şi afirmă că „a cunoscut un alt Iurie Leancă în februarie 2009, atunci cînd dînsul se alăturase echipei Partidului Liberal Democrat din Moldova”. „Regret că fostul nostru coleg a ales o asemenea tactică pentru parcursul său în politică”, mai scrie Victor Roşca.
Diana Munteanu