Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) Ion Sula, ieri, a efectuat o vizită de lucru în raionul Cahul.
„Programul vizitei a cținut activități și evenimente, printre care și deschiderea unui Centru Tehnologic, care vine cu o gamă largă de produse de uz fitosanitar, fertilizanți și îngrășăminte pentru culturile crescute în partea de sud a țării”, se menționează într-un comunicat al agenției.
Totodată, directorul ANSA a avut o întrevedere cu colaboratorii subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor din raion, cu un grup de agenți economici care produc și comercializează carne porcină pe teritoriul raionului Cahul, dar și conducerea raionului.
„Ședința a avut loc ca urmare a demersului înaintat de grupul de agenți economici care se confruntă cu un șir de probleme în activitatea lor. În cadrul discuției le-au fost ascultate aceste probleme și le-au fost aduse la cunoștință cerințele de siguranță și calitate sanitar-veterinară impuse de legislația națională, necesitatea de a se conforma, dar și faptul că ANSA vine să sprijine și să ghideze operatorii economici, având cu toții un scop comun, cel de a oferi pe masa consumatorului un produs sigur, calitativ și inofensiv, iar acest lucru se poate obține doar cu eforturi conjugate”, se mai declară în comunicatul ANSA.
Dina Roșca