Primăriile oraşelor Bălți, Briceni, Cahul, Căușeni, Ceadâr-Lunga, Cimișlia, Comrat, Edineț, Ialoveni, Ocnița, Orhei, Soroca, Strășeni, Ungheni sunt invitate să participe la Fondul granturilor mici (FGM) – 2019, ediţia Revitalizare urbană. Dosarele de participare pot fi depuse până la 25 martie.
În cadrul acestui program este prevăzută o sesiune de informare privind FGM – 2019, ediția Revitalizare urbană. Astfel, pe data de 12 martie, la biroul din capitală al Solidarity Fund PL în Moldova, va fi organizat un seminar cu privire la proiect.
Fondul granturilor mici este un program al Reprezentanței Fundației „Solidarity Fund PL” în Republica Moldova, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia în cadrul programului de cooperare pentru dezvoltare – Polish Aid. Misiunea FGM este de a consolida dezvoltarea locală în R. Moldova, prin cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală implementate de autoritățile publice locale în cooperare cu partenerii locali.
FGM – 2019, ediția Revitalizare urbană este organizată în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Moldovei 2016-2020 în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană”, implementat de Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Republicii Polonia, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și Reprezentanța Fundației „Solidarity Fund PL” în Moldova, comunică moldpres.md.
Sunt eligibile să participe la apel primăriile celor 14 orașe amintite, participante în cadrul proiectului de dezvoltare urbană, lansat în anul 2017.
Dina Roșca