Pe 17 martie, curent, Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion SULA, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ceadîr-Lunga, însoţit de directorul Agenţiei de Intervenţie și Plăţi pentru Agricultură, Petru MALERU.
În cadrul acesteia, au avut loc întrevederi cu reprezentanţii autorităţilor publice locale şi producătorii agricoli din raion.
Ministrul s-a informat astfel, din prima sursă, care este situaţia la început de sezon agricol, problemele frecvente în sector, oferind în acelaşi timp răspunsuri la întrebările agricultorilor.
Urmare a inspectării mai multor terenuri agricole, pentru a evalua starea semănăturilor de toamnă în zonă, Ministrul a constatat că, avem un an agricol promiţător.
În cadrul şedinţei organizate la Consiliul raional, au fost prezentate totalurile privind subvenţionarea în sectorul agroindustrial pe parcursul anului 2014. Agricultorii au fost informaţi şi despre fondul de subvenţionare -2015, dar şi Regulamentul cu privire la aprobarea modului de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul curent.
Ministrul a încurajat producătorii agricoli să-şi dezvolte afacerile în sector, pentru a asigura o prezenţă mai competitivă a produselor agricole moldoveneşti pe diverse pieţe. Respectiv, ministrul s-a referit la politicile promovate în sector, măsurile de sprijin din partea statului, diverse proiecte, inclusiv creditul de asistenţă oferit de Guvernul Poloniei, care prezintă actualmente un deosebit interes pentru cei ce activează în domeniul agroindustrial.
Diana Munteanu