În sala de ședințe a Consiliului raional Ialoveni, viticultorii din raion s-au întrunit la un seminar teoretico-practic cu tema: „Elemente ale tehnologiilor noi în viticultură. Specificul tăiatului în uscat al viței de vie în anul 2019”, organizat de către serviciul agricol din cadrul direcției economie, la care au participat peste 100 de agenți economici din ramura vitivinicolă.
Potrivit consiliului raional, cu un suport informațional, metodic și practic s-a adresat Valeriu Cebotari, consultant principal MADRM, referitor la „Particularitățile tăierii și formarea viței de vie în condițiile anului 2019”.
Larisa Munteanu, inspector principal, secția sănătatea plantelor și control semincer al Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor (DRSA) Ialoveni, a abordat subiectul cu privire la „Boli și dăunători, organismele de carantină în viticultură”.
Agenda întrunirii a inclus și prezentarea inspectorului superior al (DRSA) Ialovenim Ludmila Cebotari, referitor la respectarea legislației și actelor normative la producerea și comercializarea materialului săditor viticol.
Partea a 2-a a seminarului s-a desfășurat cu ieșirea în teren la o plantație viticolă, unde Valeriu Cebotari a demonstrat procedeele practice de tăiere a viței de vie în uscat.
La final, lectorii și reprezentanții companiilor au dat explicații și răspunsuri argumentate la întrebările adresate de viticultori.
Dina Roșca