Secretarul de Stat în domeniul politicilor/produselor de origine animalieră Veaceslav Cernat, a întrunit într-o ședință reprezentanții Asociației Patronale a Avicultorilor din Moldova, pentru a puncta prioritățile de cooperare.
La şedinţă au fost puse în discuţie atât problemele cu care se confruntă producătorii din domeniul aviculturii, cât și acțiunile care urmează a fi întreprinse în comun cu instituțiile de resort în vederea soluționării problemelor abordate.
Astfel, accentele au fost puse pe cele mai stringente subiecte care includ: reducerea TVA de la 20% la 8% pentru producătorii carne; propuneri de completare a regulamentului subvenționare; exportul în UE a produselor avicole (carne, ouă); crearea grupurilor de producători pe segmentul de producere a ouălor și cărnii de pasăre.
La final, specialiștii au subliniat importanţa existenţei asociaţiilor de profil pentru a colabora împreună la dezvoltarea sectorul avicol care oferă cetățenilor o garanție şi siguranţa alimentară.
Dina Roșca