Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni au identificat în fluxul de călători un cetățean moldovean cu permisul de conducere falsificat. Incidentul a fost consemnat ieri, pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Către ora 16:15, polițiștii de frontieră au supus verificării un camion de model MAN, fiind legitimat șoferul ca locuitor al or. Râșcani, în vârstă de 44 de ani. Acționând în baza analizei de risc și a declarațiilor nesigure a călătorului s-a luat decizia extinderii controlului de frontieră.
Conform solicitării, conducătorul auto a prezentat toate documentele deținute asupra sa. Verificarea minuțioasă ale acestora a evidențiat nereguli la cel de-al doilea permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile naționale. Totodată, ca urmare a cercetării actului cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au constatat semne vădite de falsificare. L
a cele depistate, conducătorul auto a declarat că documentul i-a fost perfectat de către conducerea firmei la care activa și nu cunoștea despre statutul acestuia.
Deoarece moldoveanul avea și documentele necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, acesta și-a continuat drumul. Permisul de conducere falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză.
Angajații Poliției de Frontieră investighează cazul sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în infracțiune.
Dina Roșca