Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI informează că, potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 10-11 ianuarie 2019 se prevăd condiții meteo complicate.
Pe teritoriul întregii țări se așteaptă precepitații puternice 15-25 l/m2. În data de 10 ianuarie se prognozează ninsori puternice, iar în partea de sud ploaie și lapoviță. Pe drumuri se vor forma troiene, iar în mai multe localități pot fi înregistrate deconectări electrice în urma depunerii de lapoviță și polei. Vântul nord-vestic se va intensifica pe 11 ianuarie de până la 15-20 m/s.
În acest context, salvatorii îndeamnă cetățenii, să țină cont de avertizările meteo și de indicațiile autorităților. Să nu pornească la drum, dacă nu este strict necesar, iar în caz contrar să ia rezerve de hrană, băuturi calde și îmbrăcăminte corespunzătoare. Totodată, autoritățile îndeamnă ca bateria telefonului să fie încărcată pentru a apela după ajutor în caz de necesitate.
Conducătorii auto sunt atenționați repetat să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip și lanțuri.
Mai mult, în perioada rece a anului oamenii sunt rugați să respecte cu strictețe normele antiincendiare. Pentru a evita producerea situațiilor excepționale pompierii recomandă ca sobele de încălzit să fie explotate corespunzător, la fel și aparatele electrice de încălzit. În caz de situații de risc cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112.
Dina Roșca