Președintele raionului Strășeni, Mihail Popa, primarul comunei Greblești, Aliona Chircu, și primarul comunei Rădeni, Petru Răbdău, au avut o întrevedere cu conducerea Consiliului Județean Hunedoara, potrivit unui comunicat a autorităților din Hunedoara.
Delegația din Republica Moldova a fost însoțită de primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud, comună care a semnat în aceste zile un acord de înfrățire cu comuna Greblești din raionul Strășeni.
Din partea Consiliului Județean Hunedoara au fost prezenți la întâlnire președintele Mircea-Flaviu Bobora, vicepreședintele Daniel Andronache și administratorul public Costel Avram. În calitate de invitat special, la discuții a fost prezent deputatul de Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Discuțiile dintre cele două părți s-au centrat pe dezvoltarea bunelor relații de prietenie și colaborare dintre comunitățile din Strășeni și Hunedoara.
Președintele raionului Strășeni, Mihail Popa, și președintele Consiliului Județean Hunedoara, au avansat ideea unei înfrățiri la nivel de vârf între cele două regiuni importante. Primii pași în această direcție au fost făcuți de două comune din Țara Zarandului, Crișcior și Luncoiu de Jos, care au semnat acorduri de înfrățire cu comune din raionul Strășeni.
Dina Roșca