Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Consiliul Bătrînilor din Găgăuzia care are reprezentanți în toate localitățile regiunii, în cadrul căreia a fost luată o decizie importantă pentru socialiști cu privire la viitoarele alegeri parlamentare.
Șeful statului a menționat, pe Facebook, că, în cadrul discuției a subliniat importanța majoră pe care le au atât alegerile bașcanului, cât și alegerile parlamentare.
„În cadrul întrevederii cu reprezentanții Consiliul Bătrînilor din Găgăuzia care a avut loc anul trecut, am propus includerea pe listele socialiștilor, în primii zece candidați, a unui reprezentant al Consiliului. Astăzi a fost înaintată și susținută unanim candidatura dnei Checsal Ivanna, actual deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei”, a declarat Dodon, precizând că, totodată, împreună cu colegii din partid, a convenit ca „1/3 din listele partidului proprezidențial PSRM să fie reprezentanți ai altor etnii, decît moldoveni”.
De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte cu privire la situația actuală din UTA Găgăuzia și din țară. „Am fost informat despre activitatea Comitetului executiv al Găgăuziei și am apreciat înalt rezultatele pe care le-a obținut Autonomia sub conducerea Bașcanului Irina Vlah în mai multe domenii, în special, în cel social și economic. Pe parcursul anului curent au fost inițiate și implementate cu succes mai multe proiecte importante pentru regiune”, a spus oficialul.
Cristina Gurez