Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a prezentat, astăzi, rezultatele activității desfășurate pe parcursul anului 2018, informează Provincial.
Chiril Gaburici, împreună cu toți Secretarii de Stat din cadrul instituției, au punctat cele mai importante realizări din domeniul economic, businessului mic și mijlociu, domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor, cooperării internaționale, transporturilor, tehnologiei informației și comunicațiilor.
„Având în spate experiența companiilor multinaționale, primul lucru făcut atunci când am venit în funcția de ministru a fost să văd cum stabilim scopurile pentru anul care urma să vină. Am făcut un brainstorming cu echipa și am ales 7 mari domenii – Priorități ale Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru 2018, din care reiese întreg planul de activitate. Sunt mândru să vă spun că s-a muncit mult și avem realizări pe fiecare domeniu”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Potrivit raportului de activitate a MEI, în ianuarie-septembrie curent, volumul investițiilor s-a majorat cu 13,5% față de aceeași perioadă a anului precedent, însumând circa 12,9 mld. Lei, a continuat munca pe Acordul de Asociere și DCFTA – exporturile către Uniunea Europeană atingând 70% în acest an, pe mediul de afaceri a fost redus numărul actelor permisive de la 416 la 152, a fost lansat Ghișeul Unic și optimizat numărul de instituții cu funcții de control de la 70 la 13 și 5 regulatori independenți. În anul 2018 semestrul I în cadrul Zonelor Economice Libere au fost atrași 9 rezidenți noi, create 3200 locuri noi de muncă, iar numărul angajaților rezidenților ZEL a constituit 13981 persoane.
Potrivit lor, progrese s-au făcut și în sectorul energetic – prin contractul semnat cu Transgaz. Potrivit MEI la sfârșitul lui 2019 vom avea încă o sursă de alimentare cu gaze, ceea ce va permite scăderea prețurilor pentru consumatori.
În prezentarea de astăzi, ministrul Economiei și infrastructurii a vorbit și despre programele implementate care vin să construiască drumuri în toată țară. „Datorită implementării Programului guvernamental „Drumuri Bune pentru Moldova” am construit circa 1600 km de drumuri din toată țara. Pentru comparație – în toți 9 ani precedenți, la un loc, s-au făcut un total de circa 1000 km. De asemenea, am lansat și Programul Guvernamental „Drumuri Bune 2 pentru Moldova”, prin care vom repara 2600 km pe tot teritoriul Republicii Moldova în 2019”, a declarat Chiril Gaburici.
Un domeniu care a înregistrat progrese majore în anul 2018 este sectorul TIC. Primul Parc IT din Republica Moldova înregistrează în prezent peste 300 companii care au 5900 de angajați, salarii între 23 mii și 220 mii lei, aproximativ 546 mld lei – cifra de afaceri la finele trimestrului III. De asemenea, la insistența MEI a fost lansat proiectul „Educația digitală”. Din 1 septembrie a anului curent în clasele I a fost introdusă educația digitală pentru fiecare elev din întreaga țară. Tot în acest an, a fost lansat un serviciu vital pentru fiecare cetățean din țara noastră – serviciul 112.
La final, ministrul Chiril Gaburici a mulțumit tuturor angajaților Ministerului Economiei și Infrastructurii, autorităților subordonate, colegilor din Guvern în frunte cu Prim-ministrul, Pavel Filip și colegilor din Parlament pentru conlucrare.
Dina Roșca