Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut ieri, la Chişinău, prima întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk.
Discuţia a fost, în opinia şefului Guvernului de la Chişinău, una constructivă. „Am reuşit să întreprindem un pas suplimentar în activizarea procesului de reglementare transnistreană.”
În rezultatul întâlnirii, a fost semnat Protocolul adiţional de prelungire a mecanismului reluării circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea transnistreană până la finele anului 2016. De asemenea, s-a convenit asupra finalizării lucrărilor de demontare a telefericului dintre oraşele Rezina şi Râbniţa.
În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe probleme de actualitate de pe agenda dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol, precum asigurarea liberei circulaţii între cele două maluri ale Nistrului; situaţia din Zona de securitate; accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole; funcţionarea şcolilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană; aspecte ce ţin de domeniul telecomunicaţiilor; activizarea discuţiilor în formatul de negocieri „5+2”.
Aceste şi alte probleme urmează a fi discutate pe data de 20 martie, în cadrul şedinţei extinse cu participarea şefilor grupurilor de lucru sectoriale de la Chişinău şi Tiraspol.
În final, Premierul Chiril Gaburici a reiterat interesul Chişinăului de a trece la un dialog constructiv şi activ, care ar permite înregistrarea progreselor şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului.
Elena Ivanov