Ziua de 8 decembrie este pentru Curtea de Conturi a Republicii Moldova punctul de plecare în parcursul său neabătut spre o destinație sinonimă cu corectitudinea, transparența, buna gestiune a mijloacelor publice, cu bunăstarea și prosperitatea. Este un început de istorie, care, la timpul respectiv, venea să completeze acel proces general de constituire și de identificare a statului prin instituțiile pe care le înființa, prin oamenii în care investea multă încredere și prin speranța fără de care faptele și-ar pierde din rosturile lor.
Definită drept instituție supremă de audit a țării, care exercită controlul asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare publice și a patrimoniului public, pe parcursul timpului care s-a scurs de la înființare, Curtea de Conturi nu a făcut decât să justifice încrederea, care i se oferă, ajustându-și experiența la practicile și standardele internaționale certificate de instituțiile supreme de audit.
Misiunea pe care o are clar formulată țintește în mod constant evaluarea legalității, regularității, conformității, economicității, eficienței, eficacității gestionării resurselor financiare publice și a patrimoniului public. Iar măsura în care Curtea de Conturi își onorează angajamentele este determinată de buna respectare şi aplicare a principiilor, care stau la temelia lucrului bine făcut – independența instituției, legalitatea, obiectivitatea, profesionalismul, responsabilitatea şi transparența.
Orice aniversare înseamnă înainte de toate și o privire aruncată peste umăr, pentru a ne remăsura parcursul, pentru a ne recântări faptele. Anul 2018, chiar dacă își are deja calendarele subțiate de tot, a fost un an cu agenda extrem de încărcată. Sala de ședințe a Curții de Conturi a fost suprasolicitată pentru ședințe în care s-au prezentat rapoarte de audit pe domeniile aflate în vizorul societății. În mod tradițional, CCRM a prezentat în Parlamentul Republicii Moldova Raportul de activitate pe anul 2017, document în care se reflectă exact activitatea instituției în toate aspectele acestei munci.
La finele analizei Raportului CCRM, Parlamentul a constatat un grad înalt de realizare a Programului de activitate și a ponderii rapoartelor de audit aprobate şi apreciate drept calitative. Concomitent, forul legislativ suprem și-a reconfirmat sprijinul în favoarea priorităților de dezvoltare strategică a Curții de Conturi – contribuirea la consolidarea bunei guvernări, asigurarea durabilității instituționale și dezvoltarea, și menținerea calității corporative și de audit.
Alături de caracterul festiv al Zilei Curții de Conturi a Republicii Moldova trebuie să recunoaștem că, aceeași zi este și un bun prilej pentru a ne reciti agenda de lucru pentru perioada care urmează. E de spus, că echipa instituției supreme de audit privește cu încredere spre ziua de mâine, având pe masa de lucru nu doar o agendă clar definită, dar şi potențialul necesar pentru îndeplinirea angajamentelor pe care și le asumă. Cu atât mai mult, cu cât activitatea Curții de Conturi a fost și rămâne să fie răspunsul concret al instituției la demersul cetățeanului pentru o viață mai bună.
Dina Roșca