În ziua pomenirii Sf. Mc. Platon, sâmbătă, în biserica cu hramul „Acoperemântul Maicii Domnului” din s. Marcăuți r. Dubăsari, a avut loc ședința administrativă a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.
După Sf. Liturghie a urmat slujba de resfințire a bisericii. De menționat că, în acest an lăcașul serbează a 202-a aniversare de la târnosire și 25 ani de la redeschidere.
Mai târziu, a urmat o Conferință istorică cu tema „Marea Unire din 1918”, susținută de părintele Dr. Prot. Veaceslav Ciorbă, lector unuversitar al Academiei Teologice din or. Chișinău, paroh al bisericii „Sf. M. Mc. Dumitru” din com. Coșnița raionul Dubăsari, urmând întrebări și răspunsuri.
Au urmat probleme curente și comunicări administrative, dar și o serie de alte detalii, fiind abordate diverse aspecte ce țin de activitatea culturală, pastoral-misionară și administrativă a parohiilor din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.
Dina Roșca