În această dimineață, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu produs într-un apartament din localitatea Cneazevca, raionul Leova, informează Provincial.
Alerta pentru echipajul de pompieri a fost înregistrată la 8:11 minute. La fața locului au fost îndreptate două autospeciale de intervenție.
Ajunși, pompierii au stabilit că un apartament cu două odăi a fost cuprins de flăcări. În procesul de intervenție, salvatorii au depistat cadavrul carbonizat a unui bărbat în vârstă de 74 de ani.
Pompierii au reușit lichidarea incendiului către ora 9:38 minute. Cauza, toate circumstanțele, și prejudiciile incendiului, urmează a fi stabilite ulterior.
Dina Roșca