Specialiștii Secției management proiecte din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud au întreprins o vizită de lucru la Cantemir, pentru a monitoriza mersul lucrărilor în cadrul proiectului investițional de reabilitare termică a clădirii Spitalului raional Cantemir, finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională, informează Provincial.
La fața locului, responsabilii din cadrul ADR Sud au constatat că, actualmente, este în proces de montare rețeaua de aprovizionare cu apă caldă a edificiului instituției medico-sanitare. De asemenea, se execută lucrări de asamblare a traseului de apă rece, dat fiind faptul că cel vechi se afla într-o stare deplorabilă și necesita de a fi schimbat.
Menționăm că proiectul „Reabilitarea termică a clădirii IMSP Spitalul raional Cantemir” este implementat de ADR Sud din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare Regională. Acesta își propune să sporească gradul de confort al blocului chirurgical al IMSP „Spitalul raional Cantemir” prin eficientizarea consumului de energie termică în interiorul clădirii.
În cadrul acestui proiect ce ține de domeniul eficiență energetică au fost efectuate măsuri de renovare a acoperișului și fațadei, a sistemului de ventilare a clădirii Spitalului raional Cantemir, lucrări de schimbare a tâmplăriei și de instalare a panourilor solare.
Valoarea lucrărilor de construcţiei-montaj este de 12 mln. 163 444 lei.
Dina Roșca