La numai patru luni de la plantare, soiurile de zmeur și căpșun din SUA, importate cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) pentru a fi testate în Republica Moldova, au fructificat.
Patru soiuri de zmeur și patru de căpșun au fost importate de la pepiniere din California și Massachusetts, SUA, pentru ca fermierii din Moldova să diversifice soiurile de pomușoare care fructifică perioade îndelungate și pot fi ușor transportate spre piața internă și externă.
Oleg Calestru, specialist în cadrul proiectului USAID/APM, a precizat că materialul săditor a fost plantat în câmp în luna iunie-iulie 2018 și s-a adaptat foarte bine la condițiile climaterice din Republica Moldova. Spre surprinderea producătorilor atât căpșunul, cât și zmeurul au fructificat la doar 4-5 luni de la plantare, chiar dacă a fost plantat vara când era foarte cald, iar prima recoltă era așteptată în 2019.
Actualmente, în Republica Moldova sunt înregistrate 12 soiuri de căpșun și 2 soiuri de zmeur.
Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova își propune în perioada 2016-2021 să ajute producătorii agricoli să sporească competitivitatea produselor agricole autohtone și să crească vânzările pe piața locală și internațională.
Dina Roșca