Ieri, în incinta Liceului Teoretic „A. Cehov” din orașul Florești, s-a desfășurat seminarul practic al profesorilor de limba și literatura română din raion, organizat de Liliana Todiraș, specialist superior, responsabil de disciplina limba și literatura română din cadrul DGE Florești.
La seminar a fost abordat un subiect actual care, de fapt, constituie și tema de cercetare și aplicare propusă pentru anul școlar 2018 – 2019: „Managementul temelor pentru acasă”.
Profesorii în cadrul semianrului au lucrat în 6 ateliere, discutând următoarele aspecte:
1.Rolul temelor pentru acasă;
2.Formularea și încadrarea temei pentru acasă în proiectul unității de învățare;
3.Timpul estimativ propus pentru realizarea temelor pentru acasă;
4. Explicarea temei pentru acasă;
5.Evaluarea temei pentru acasă.
Dina Roșca
A fost un seminar practic foarte bun și interesant. Le mulțumesc d-nei Todiraș și d-nei Pascaru pentru o colaborare frumoasă din care am învățat și am aflat lucruri importante, activități utile și necesare.