În curând, în municipiul Ungheni va fi implementat un nou Program de revitalizare urbană.
Acesta va fi realizat în cadrul proiectului „Sprijinirea administrației publice din Republica Moldova în implementarea politicii regionale prin dezvoltarea urbană integrată și sustenabilă”, susținut financiar de Guvernul Poloniei, relatează ungheni.md.
Pentru informarea și consultarea locuitorilor din zonă privind proiectul ce urmează a fi implementat aici, în perioada iulie – septembrie 2018, Primăria a organizat un șir de evenimente și întâlniri cu cetățenii.
La 15 septembrie 2018, de ziua globală a curățeniei locuitorii au fost invitați să participe la salubrizarea cartierului, iar pe data de 21 septembrie, au fost desfășurate activități dedicate hramului cartierului Ungheni Vale. De hram cetățenii au avut parte de un program deosebit: o prezentare a celor mai frumoși cai de rasă din țară, participanți la campionatele naționale și internaționale, un moment artistic oferit de studioul muzical „Do-re-micii” și Palatul de Cultură și de alte suprize plăcute.
Dina Roșca