Un tânăr în vârstă de 26 ani originar din r-nul. Briceni, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, bănuit de comiterea unui furt din locuință.
Polițiștii sectorului Buiucani au fost alertați în dimineața zilei de 26 septembrie, de proprietarul apartamentului în vârstă de 45 ani, din or. Durlești, comunicând că din locuință au dispărut bunuri materiale. La fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor.
Conform informaţiilor acumulate de polițiști, s-a stabilit că suspectul a pătruns în apartament prin deteriorarea geamului, de unde a sustras un televizor de model „Samsung” și mijloace financiare, cauzând un prejudiciu în sumă de 10 000 lei. Acțiunile criminale a individului au fost surprinse de camerele de supraveghere din adiacentul blocului de locuit.
În cadrul audierilor acesta şi-a recunoscut vinovăţia. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni similare. Bănuitul a fost plasat în arest pe un termen de 30 de zile, în privința lui fiind pornită cauză penală pentru furt.
Conform legislaţiei penale în vigoare, acesta riscă amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.
Dina Roșca