Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat la o ședință de lucru cu șefii subdiviziunilor raionale de cultură, care a avut loc în incinta Casei Guvernului.
În cadrul întrunirii au fost abordate diverse subiecte actuale din domeniul culturii.
Pe durata întrunirii specialiștii Ministerului Educației, Culturii și Cercetării au făcut mai multe prezentări cu privire la implementarea Legii muzeelor nr. 262 din 17.04.2018 și Legii cu privire la biblioteci nr. 160 din 20.07.2017.
A fost menționat faptul că noile modificări ale cadrului normativ au fost făcute cu scopul concordării la standardele internaționale în aceste domenii ale culturii. Totodată, a fost prezentate procedura de înființare a monumentelor de for public, precum și atribuțiile autorităților publice locale în cadrul acestui proces.
Un alt subiect adus în atenția participanților a vizat Programul ,,Europa Creativă”, fiind analizate prioritățile, criteriile de eligibilitate, modalitatea depunerii aplicațiilor etc.
De asemenea, a fost prezentat proiectul Programului Național privind construcția/reabilitarea/modernizarea/dotarea și finalizarea lucrărilor de construcție a caselor de cultură din Republica Moldova; a fostabordată problema salarizării angajaților din domeniul culturii, precum și formarea profesională continuă a acestora.
Dina Roșca