Consiliul Județean Cluj a decis finanțarea a două proiecte de importanță majoră pentru comunitatea raionului Hâncești, raion cu care județul Cluj este înfrățit.
Astfel, Consiliul Județean Cluj a alocat din bugetul propriu echivalentul a 500.000 euro în vederea finanțării construirii unui laborator clinic în cadrul Spitalului Raional Hâncești, respectiv pentru crearea unui Centru de excelență în domeniul educației.
Conform hotărârii adoptate de plenul forului județean, din suma totală aprobată, 267.000 euro vor fi alocați până la finele acestui an, diferența urmând a fi asigurată în cursul anului viitor.
În ceea ce privește sprijinirea Spitalului din Hâncești, se impune a fi precizat faptul că această unitate sanitară îndeplinește rolul de spital regional, ce deservește patru raioane, cu peste 260.000 de locuitori. Din costul total al proiectului, de 935.000 euro, suma ce urmează a fi suportată de Consiliul Județean Cluj este de 350.000 euro.
Bugetul total estimativ al proiectului este de 185.000 euro, din care Consiliul Județean Cluj va contribui cu suma de 150.000 de euro.
Dina Roșca