Ieri, ofițerii de investigații a sectorului Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, cu suportul angajaților BPDS Fulger a IGP, au efectuat mai multe percheziții autorizate în apartamentul și garajul ce aparțin unui bărbat în vârstă de 30 ani locuitor a or. Cricova, fiind suspectat de comiterea unui furt în proporții deosebit de mari.
Totodată, în urma efectuării perchezițiilor în locuința bărbatului polițiștii au depistat o armă deținută ilegal, iar în garaj forțele de ordine au depistat o sacoșă cu masă vegetală uscată și fărâmițată cu miros specific.
În acest context – atât arma, cât și sacoșa cu masa vegetală au fost ridicate, sigilate și expediate centrelor specializate pentru a fi supuse expertizării. Bărbatul fiind condus în inspectorat pentru audieri și stabilirea circumstanțelor. Acesta s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiunile de furt și consum de droguri.
În dependență de rezultatele expetizelor bărbatul urmează a fi atras la răspundere conform legislației penale în vigoare.
Dina Roșca