Cabinetul de miniștri a aprobat, ieri, modificări la o serie de acte normative pentru combaterea și neadmiterea răspândirii pestei porcine africane.
Astfel, urmează a fi extinsă perioada de desfășurare a vânatului, pentru sezonul 2018-2019, la mistreți, vulpi și şacali, care va fi prelungit de la 26 februarie până la 31 iulie 2019, astfel încât să cuprindă toată perioada posibilă până la următorul sezon de vânătoare.
De asemenea, vor fi majorate cotele de vânat la mistreți, inclusiv în cadrul ariilor naturale protejate de stat, pentru diminuarea stabilă a numărului de mistreţi şi răpitori, în scopul protecţiei animalelor domestice şi a culturilor agricole, dar şi a prevenirii pagubelor care pot fi cauzate producătorilor din domenii conexe.
Totodată, au fost aprobate modificări la Regulamentul-cadru al zonelor umede de importanţă internaţioanală –zonele Ramsar. Aceste modificări vor permite vânatul mistreților, șacalilor și vulpilor, în cazul izbucnirii bolilor infecțioase.
A fost aprobat și Regulamentul privind modul de trecere a frontierei de stat a mărfurilor supuse controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Proiectul transpune prevederile Directivei UE privind listele de animale și produse care urmează să fie supuse controalelor la punctele de control la frontieră.
De menționat că, până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 15 focare active de pestă porcină africană, iar ţările vecine afectate de acest virus au constatat că mistreţul este cea mai importantă sursă de transmitere a bolii.
Dina Roșca
scapam si de Dodon Nastase si Usatii cumva?)))
Da cetatenii care au porci acasa, ce trebuie sa faca?
Filip ca de obicei in actiune.