Conducerea raionului Criuleni a avut o intrevedere cu un grup de investitori străini, cu scopul de a stabili oportunitățile de implementare a proiectelor investiționale.
Din componența delegației au făcut parte Choudhuri Habib Mohammed, președintele HSMM Group din Laos, Arif Al Agbari, Consul Onorific al Yeimenului în România, Boury Al Shebly, fondator al Companiei „Faimos Foods” din Iordania.
La întîlnire au fost prezenți Vitalie Rotaru, Președintele raionului Criuleni, Dionis Urîtu, vicepreședintele raionului, Anton Crupa, șeful Direcției Dezvoltare Comunitară, Iurie Popovici, șeful Direcției Investiții și alții.
În cadrul acestei vizite au fost prezentate o serie de propuneri privind inițierea unei afaceri în raionul Criuleni, precum și oportunitățile de colaborare, pe diferite domenii de activitate.
Oaspeții s-au arătat mai mult interesați de domeniul agriculturii, în ceea ce privește extracția uleiurilor eterice din plante și semințe, creșterea animalelor domestice și construcția hidrocentralelor.
Dina Roșca