Aducerea în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice din sfera imobiliară rămâne a fi și în continuare pentru Serviciul Fiscal de Stat drept o activitate prioritară. În acest sens, SFS a realizat mai multe acțiuni cu menirea de a spori randamentul acestui segment al administrării fiscale, informează Provincial.
Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2018 a fost desfășurată o campanie de informare a cetățenilor cu privire la prevederile legislației în vigoare în partea ce ține de darea în chirie/locațiune/arendă a bunurilor imobile, fiind plasate 3.286 de pliante informative în locuri publice, instituții de stat, sedii ale Direcțiilor de deservire fiscală.
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate de către autoritatea fiscală națională au fost identificate 2 427 de persoane fizice proprietari care transmit în chirie bunurile imobile și au fost demarate acțiuni de conformare față de ele. În același timp, s-au efectuat controale fiscale la 234 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază – 382.7 mii lei, penalități – 55.7 mii lei și amenzi – 26 mii lei.
Drept rezultat al acțiunilor întreprinse, în perioada ianuarie – iulie 2018 s-a constatat înregistrarea a 4 994 de contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile.
Dina Roșca